NE POTI SUNA LA:   0237 224 622

Belgrad – Piata de Craciun🎅

Belgrad

Ziua 1. București – Belgrad
Ne îmbarcăm în autocar la ora 6.30 dimineaţa din Autogara Centrală – București și plecăm pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin. Oprim la Taverna Sârbului, delectându-ne încă de pe teritoriul românesc cu primele savori sârbești. Trecem Dunărea la Porțile de Fier și continuăm drumul pe malul sârbesc al Dunării, până la Cetatea Golubăț. Aflată la 4 km de localitatea omonimă, cetatea se înalță spectaculos pe stâncile înalte de bazalt, imaginea sa oglindindu-se în apele line ale Dunării. În timpul vizitei, aflăm despre istoria tumultoasă a cetății și surprindem prin obiectivul aparatului foto panorama amețitoare de pe zidurile înalte. Ajungem după-amiaza târziu în Belgrad, și ne rămâne timp să facem un scurt tur de oraș. La început, ne încearcă un puternic sentiment de déjà vu: aceleași clădiri stereotipe, bulevarde largi flancate de blocuri de locuințe, cartiere urbanizate în stilul caracteristic al epocii comuniste. Apoi totul se schimbă și putem să admirăm clădirile și monumentele istorice îmbăiate în lumini ambientale, atracțiile pe care le vom vizita în următoarea zi. Ne îndreptăm spre hotel pentru cazare.

Ziua 2. La pas prin Belgrad …
Micul dejun ne pregătește pentru un tur intensiv al unui oraș care are multe de povestit. Asediul nostru începe prin Poarta Leopold, punctul de acces către centrul istoric. Belgradul s-a ridicat pe vechea Cetate Singidunum, fondat de un trib celtic și transformat de romani într-un centru de apărare la granița imperiului. Cetatea se află în Parcul Kalemegdan, un spațiu ce se întinde până la malurile Dunării și ale Râului Sava. În jurul cetății, la distanță de câțiva pași zărim: Poarta Zindan, Poarta lui Despot, Fântâna Romană, Biserica Ruzica, Muzeul de Istorie Naturală, Monumentul Recunoștinței Franceze, Poarta Vidin și Turnul cu Ceas.
Ieșim din Kalemegdan pe artera pietonală Kneaz Mihajlov, faimoasă pentru cafenelele și magazinele foarte en vogue. Aici găsim un oraș vibrant, plin de viață și istorie, cu edificii civile în stil neoclasic sau baroc ce poartă amprenta Habsburgică de sec. XIX. După ce ajungem în Piața Republicii, intrăm în Skadarlija, cartierul boem al Belgradului, corespondent al celebrului Montmartre din Paris, cu o puzderie de cafenele și cârciumi unde odinoară își făceau veacul scriitori, artiști și actori la sfârșitul secolului XIX. Câteva dintre localuri mai primesc și astăzi oaspeți, Dva Jelena, Zlatni Bokal și Tri Sesira. În cârciumi, notele muzicale readuc atmosfera de început de secol XX, cu chansonete sau folk și jazz autohton și clinchet de pahare, acompaniate de o animație veselă și voci petrecărețe.

Moment de răgaz:
Așa cum grecii au tavernele, francezii bistrourile, sârbii se mândresc cu ale lor “kafana”, locul ideal pentru o experiență gastronomică autentică sârbească. Meniul e variat, însă trebuie sa gustati o plejskavica, un fel de burger de vită condimentată și prăjită la grătar, stropită cu sosul delicios de kaimak, servită cu chifle proaspete, verdeață, ceapă și legume după plac. Alternativa poate fi cevapi (un soi de mititei sârbești) la grătar care îți lasă gura apă. Așa că, să aveți poftă! Prețurile sunt modeste iar mâncarea delicioasă și porționată cu generozitate.

Lăsăm în urmă cetatea și facem o scurtă oprire la Catedrala Ortodoxă Arhanghelul Mihail, construită la ordinele domnitorului Milos Obrenovic, în 1837. Ne continuăm vizita cu Catedrala Sf. Sava, cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani, incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. De aici, pornim spre Belgrad-ul nou ca să aflăm de ce mai dăinuie nostalgia epocii Josif Broz Tito.
Trecem peste Râul Sava și ne îndreptăm spre fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist cunoscut și ca Palatul Federației, cu incursiuni pe strada Nemanjina unde vedem Turnul Genex și Centrul Sava, Statul Major al Armatei Sârbe, Ministerul Finanțelor și clădirea Curții Constituționale. Mausoleul lui Tito se află în Casa Florilor, în complexul muzeal 25 Mai (ziua lui Tito). Aici sunt expuse cadourile, obiectele personale, o colecție impresionantă de bastoane, decorațiile, mașinile lui Tito – printre care și un Rolls Royce Phantom V din 1960. E posibil să ai impresia că te-ai întors în timp, lipsește doar o fanfară militară, uniformele și steagurile cu secera și ciocanul. Părăsim epoca Tito, pornind pe ulițele strâmte și strâmbe din Zemun, cândva un cartier mai rău famat care actualmente a prins culoare și curaj și își trăiește a doua tinerețe. Între noi fie vorba, aici se găsește cel mai bun street-food din Belgrad. Oprire obligatorie la Cetatea Zemun cu al său Turn Millenium… și moment pentru poze.

Ziua 3. Voivodina – Sremki Karlovci – Novisad – Belgrad
Servim micul dejun. Urmează program liber pentru cei care doresc sa descopere pe cont propriu minunatul oraș de pe râul Sava, Belgrad, iar pentru cei care sunt dornici să extindă aventura pe meleagurile sârbești, propunem o excursie opțională spre nord, în provincia Voivodina. Șoseaua ne poartă prin peisaje rurale pline de farmec, trecând pe lângă muntele Fruska și pădurile Lyndon care ascund printre coroanele codrilor dese cele 16 mănăstiri ortodoxe ridicate aici în Evul Mediu. Ne oprim în pitorescul oraș Sremki Karlovci. Clădirile vechi baroce ne amintesc de turtele dulci de marțipan. Zăbovim cât să aflăm de istoria colorată și multi-culturală a locului.

Moment de răgaz:
Este bucuria fiecărui călător să afle despre cultura și valorile locurilor vizitate. Și cum ai putea face mai bine acest lucru în Karlovci decât prin a gusta două dintre ˝celebritățile˝ localității: vinul Bermet și prăjiturile Kuglof. Povestea lor e mai lungă, dar îți dezvăluim doar faptul că ele sunt o moștenire lăsată de coloniștii germani din sec. XVIII. Vinul Bermet este mândria localnicilor, așa că, golim cupele până la fund. Nici că ne-ar fi greu s-o facem… Ocazie perfectă să ne cunoaștem mai bine, să schimbăm impresii și să legăm prietenii noi. La urma-urmei, suntem camarazi de drum și nu-i exclus să mai fim și altădată …

Am ajuns și in Novisad, al doilea oraș ca mărime din Serbia. Păstrând tradiția încă din timpul guvernării austro-ungare, Novisad este astăzi un centru cultural înfloritor, cu o istorie legată de o pleiadă de intelectuali și artiști de notorietate din Serbia. Din Piața Libertății, punctul zero al orașului, putem face scurte incursiuni spre atracțiile principale: Palatul Episcopal Ortodox, Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe, Teatrul Național și Sinagoga, una dintre cele mai bine păstrate lăcașuri de cult de acest gen în Europa. Ne plimbăm la pas pe aleile pietonale și ne amestecăm în mulțimea de oameni, localnici sau călători care nu fac altceva decât să trăiască clipa.
Seara ne întoarcem în Belgrad cu amintiri frumoase din călătoria noastra prin Voivodina.

Ziua 4. Belgrad – București
Plecăm din capitala Serbiei, senzațiile și amintirile zilelor petrecute împreună ne dau motive suficiente să facem planuri pentru următoarele destinații, să arătăm cele mai frumoase “capturi” cu telefoanele mobile și să ne gândim cu bucurie la Sărbătorile ce urmează. Sosire seara în București, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.

De la 85 €
+ 55 euro (transport cu autocarul)

4 zile, autocar

DATE DE PLECARE 2017
30.11, 14.12

PREŢUL INCLUDE
• Transport cu autocar clasificat 2-4*
• 3 cazări hotel de 3*;
• 3 mic dejun;
• ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

BONUSURI
• transferuri din țară conform programului
• NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD

OPȚIONAL
• Excursie Voivodina (Novi Sad şi Sremki Karlovci) 20 euro/pers.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale;

SUPLIMENTE &REDUCERI
• Supliment de single: 45 €
• Reducere a 3-a pers. in triplă: 10 €
• Copil 6-12 ani reducere 15 € în cameră dublă cu doi adulți.

Știi că te numești Pellerin atunci când toate semnele sunt de partea ta: iți place să călătorești în jurul lumii, să aduni amintiri de neuitat, astepți cu nerăbdare să vizitezi locuri inedite și te hrănești cu aventura specifică fiecărui loc nou pe care îl descoperi. Iar dacă am aflat ca ești un călător veritabil, atunci înseamnă că meriți cu desăvârșire să faci parte din clubul Pellerin, concept creat special pentru tine.
Întotdeauna Pellerin-ul se va întoarce din călătoriile sale mai bogat.
Cum poți deveni membru? Regulamentul și toate detaliile de care ai nevoie sunt disponibile la adresa www.pellerin.ro.

Pellerin Club Card este un card nominal care se achiziționează contra cost (25 euro) și vine în întâmpinarea ta cu o multitudine de avantaje, încă de la început: de la asigurări gratuite (medicală/ storno sau bagaje), la reduceri de până la 25% acordate la circuitele cumpărate, dar și beneficii oferite de partenerii noștri, în țară.

Fortăreața Kalemegdan
Situată la confluența râului Sava cu Dunărea, în parcul cu aceeași denumire este un monument excepțional și principalul punct de atracție al Belgradului.
Impresionează și captivează pe oricine prin minunatele priveliști și mai ales prin istoria sa.

Catedrala Sf. Sava
Cea mai impunătoare catedrală ortodoxă din Balcani a fost incendiată de către turci în 1595 și reconstruită în secolul XIX. Aceasta a fost ridicată pe locul unde au fost arse în 1595 moaştele Sf. Sava, primul arhiepiscop al Serbiei.

Novi Sad și Sremski Karlovci (opțional)
Al doilea oraș ca mărime din Serbia, cunoscut și ca „Atena sârbească” , Novisad este capitala provinciei Voivodina. În limba sârbă înseamnă „plantații noi”, sau „Neoplanta” în latină, nume dat de Maria Tereza orașului. Sremski Karlovci este un centru cultural și istoric, unde în anul 1699 a fost semnat Tratatul de pace dintre austrieci și turci.

• Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.
• Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
• Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
• Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Serbia.
• Obiectivele menționate în tururile panoramice cu autocarul se vizitează doar pe exterior.
• Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
• Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
• Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.
• Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.
• Pentru călătorie sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Grup minim 35 pers.